Wings, proiect dezvoltat de Studium Green, este un proiect rezidenţial verde, care va avea 228 de apartamente, cu una, două, trei şi patru camere.

Proiectul este situat în Cluj-Napoca şi prevede două corpuri de clădire cu 114 apartamente fiecare, iar la etajele superioare vor fi penthouse-uri.

Fiecare apartament va avea terase, câte una, două sau trei, în funcţie de poziţionare şi de suprafaţă.

Parcările sunt prevăzute în subteran, pe trei niveluri, iar proiectul include şi o zonă verde, o zonă de joacă, o grădiniţă care urmează să fie proiectată şi boxe pentru depozitare la suprafaţă, ne-a mai spus aceasta.

Apartamentele vor fi de clasă energetică A, iar materialele folosite şi tehnologiile sunt prietenoase pentru mediul înconjurător.

Conform reprezentantului, proiectul este în curs de execuţie, având ca termen de finalizare 24 de luni (sfârşitul lui 2020).

„Am început vânzările acum două luni şi avem contractate circa 30% (promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, cu avansul dat deja), iar avansul este de 20-30% din preţul final al apartamentului, la semnarea ante-contractului. Din diferenţă, 40% se plăteşte când se ajunge cu construcţia la roşu, iar apoi diferenţa de 30% poate fi împărţită în două tranşe – 20% când este finalizat şi 10% la semnarea contractului final”, ne-a mai declarat reprezentantul.

Regimul de înălţime al clădirilor este: 3S + P + 15E.

Proprietăţile nu pot fi achiziţionate şi prin credit la dezvoltator, dar se poate şi prin Prima Casă, acolo unde este posibil, unde se încadrează clientul sau prin creditul Ipoteca Verde, care poate fi chiar şi cu o dobândă mai mică (chiar şi cu un punct) pe care băncile o agreează acum pentru dezvoltatorii green.

Sursa