All Posts By

Studium Green

Clujul meu curat! Inițiativă Studium Green pentru protejarea mediului înconjurător

By | Media
Studium Green, primul dezvoltator imobiliar din România de clădiri “verzi”, acordă prin definiție o atenție deosebită mediului înconjurător, folosind pentru toate proiectele proprii materiale reutilizabile, însă dorește și își propune să îi inspire și pe alții să le urmeze exemplul.

 

Cum orice lucru bine făcut pornește de la conștientizare, Studium Green a inițiat recent o nouă campanie de prevenire a generării de deșeuri. În cadrul unui festival desfășurat în Parcul Central din Cluj-Napoca, reprezentanții dezvoltatorului imobiliar au amplasat mai multe recipiente transparente, ce conțineau diverse tipuri de deșeuri, pentru a explica și a exemplifica clujenilor de cât de mult timp este nevoie pentru ca acestea să dispară.

“Câți dintre noi sunt conștienți de faptul că, odată ajunse în mediu, deșeurile pot persista zeci, sute sau chiar milioane de ani?”, întreabă reprezentanții Studium Green, care arată că este nevoie de 80 – 100 de ani pentru ca o doză de aluminiu să dispară, 450 – 1.000 de ani în cazul recipientelor de plastic, în timp ce periaoda de biodegradare pentru sticle poate ajunge până la 1 milion de ani.

 

 

Studium Green, promotorul a numeroase inițiative cu focus pe prevenirea generării de deșeuri, colectarea separată și reciclarea atât la nivel de conștientizare a cetățenilor cât și la nivel de proiectare și execuție a celor peste 1.000 de locuințe din portofoliu, certificate sau în curs de certificare GREEN HOMES, își propune să extindă această campanie de informare la întreg nivelul orașului.

Principalele strategii sustenabile ale dezvoltatorului Studium Green implică eficiența energetică, optimizarea consumului de resurse (materiale reciclate, locale și naturale, consum redus de apă), colectarea separată a deșeurilor la sursă, strategii bioclimatice inovative cu impact atât asupra sănătatii şi bunăstării ocupantului, cât şi asupra mediului înconjurător. Beneficiile pentru ocupant includ costurile reduse de mentenanță și operare pe durata de viața a clădirii, posibilitatea obținerii unei ipoteci bancare avantajoase, calitate superioară a mediului interior și o locuință performantă cu impact redus asupra mediului.

Studium Green Campus este primul complex rezidențial din România în care s-a  implementat, încă din anul 2014, un sistem pilot de colectare separată, reciclare și compostare a deșeurilor  ”zero waste”. În acești 5 ani au fost sortate și reciclate peste 300 tone de deșeuri, pe 4 fracții (hârtie și carton, plastic, metal, sticlă).

Wings, cel mai spectaculos proiect rezidenţial verde de pe piaţa imobiliară din Transilvania

Dezvoltatorul imobiliar Studium Green investeşte 18 milioane de euro într-un ansamblu rezidenţial cu 228 de apartamente pe strada Frunzișului din Cluj-Napoca. Ansamblul include două corpuri de clădire, cu 114 apartamente fiecare, suprafeţele locuinţelor fiind cuprinse între 43 şi 155 mp și urmează să fie finalizat în a doua parte a anului viitor.

Sursa:

Dezvoltatorul imobiliar Studium Green investeşte 18 mil. euro într-un ansamblu rezidenţial cu 228 de apartamente în Cluj-Napoca.

By | Media
Dezvoltatorul imobiliar Studium Green, controlat de antreprenorul Dorin George Bob, derulează o investiţie de 18 mil. euro, susţinută din fonduri proprii şi credit bancar, într-un ansamblu rezidenţial cu 228 de apartamente (cu una, două, trei şi patru camere) în zona de vest a municipiului Cluj-Napoca.

 

Construcţia ansamblului rezidenţial Wings a fost demarată în primăvara anului 2018, iar până în prezent a fost finalizat 30% din proiect. Compania estimează finalizarea întregului ansamblu în a doua parte a anului viitor. Suprafaţa totală desfăşurată a proiectului Wings este de 26.276 mp, din care 6.179 mp subteran şi 20.578 mp suprateran, şi un regim de înălţime de 14 etaje. Ansamblul include două corpuri de clădire, cu 114 apartamente fiecare, suprafeţele locuinţelor fiind cuprinse între 43 şi 155 mp.

Proiectele imobiliare ale Studium Green sau cum au apărut terasele verzi ale Clujului

By | Media
 

Dezvoltatorul imobiliar Studium Green construieşte în Cluj începând din anul 2003.

 

Opt ani mai târziu, în 2012, compania realiza prima clădire verde, conform standardului Green Homes. Green Homes este o certificare voluntară pentru clădiri rezidențiale care implică inovare și performanțe sustenabile superioare, fiind recunoscută la nivel internațional și promovată ca model de bune practici.

Proiectele verzi ale Studium Green se remarcă nu doar prin faptul că propun clădiri construite și folosite la un mod responsabil față de mediul înconjurător, ci și prin faptul că aduc în mod efectiv natura în contrucțiile respective. Această formulă își găsește transpunerea cea mai spectaculoasă în teresele verzi pe care Studium Green le propune beneficiarilor săi.

Prin finalizarea, în 2012, a proiectului Studium Green Campus (blocul CH3), Studium Green livrează prima clădire verde din Transilvania. Studium Green Campus este un complex rezidențial format din 191 de apartamente, situat pe strada Teodor Mihali, la numărul 39-43. Proiect de locuințe colective certificat BREEAM, el se se remarcă printre alte elemente verzi, prin soluția constructivă inedită prin care o plasă special concepută de specialiștii în peisagistică ai companiei este aplicată pe fațadele clădirii, ca un mediu care să permită dezvoltarea plantelor cățărătoare (este una dintre cele mai înalte plante cataratoare pe un ansamblu rezidential din Europa), dar și terasa înierbată experimentală, cu plante aromatice și microlivada situată la etajul 9 al complexului.

În cursul anului 2017, dezvoltatorul imobiliar a finalizat complexul rezidențial Venus, situat pe strada cu același nume. Proiectul a prevăzut o terasă înierbată, pentru locatari, un veritabil parc verde, cu alei și băncuțe, iarbă și copăcei, cu căsuțe pentru păsărele și cu o perspectivă superbă asupra orașului. Locatarii complexului recunosc faptul că acesta este locul ideal pentru relaxare după o zi de muncă, loc de socializare sau de consolidare a sentimentului comunitar dintr-un ansamblu rezidențial.

Proiectul West Side Park – ultimul proiect finalizat de Studium Green (2019) – propune, din nou, un „excedent” de spații verzi, acolo regăsindu-se cele mai mari terase verzi suspendate, pe o cladire rezidențială din Transilvania, cu o suprafață de 7.600 de metri pătrați. Proiectul aduce, în plus față de aceste terase, și o inovație pe piata imobiliara, și anume fațada ventilată, din ceramică fotocatalitică si tratată cu dioxid de titan. Realizare recentă a tehologiei germane, fațada ventilată este unică în Cluj. Prin oxidare, distruge noxele şi elimină  bacteriile, 99% dintre acestea fiind eliminate chiar în prima jumătate de oră de la contactul cu fațada.  Fiind foarte uşor de curățat, fiecare ploaie contribuie, practic, la spălarea fațadei. Pe scurt, iată un bloc impecabil, care aproape că se curăță singur.

De departe cel mai spectaculos proiect imobiliar al Studium Green este clădirea Wings, care se subscrie acelorași exigențe privitoare la locuirea verde. Dincolo de aceasta însă, din plecare proiectul Wings are toate șansele să devină un simbol al Clujului. Și Wings nu are ambiția să devină un simbol doar prin conturul său spectaculos, de pasăre gata să se înalțe în văzduh, ci și prin soluțiile tehnice pe care le impune un proiect atât de solicitant.

În fața acestor provocări, dezvoltatorul a decis că ele pot fi împărtășite și cu alții, din această decizie născându-se colaborarea profesională cu Universitatea de Ştiințe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca. Ea a constat într-un concurs de idei adresat adresat studenților și tinerilor profesioniști peisagiști pregătiți de această istituție pentru realizarea proiectului de amenajare a grădinii urbane a ansamblului. Amplasamentul grădinii urbane are o suprafață de circa 3.500 mp şi se află în cartierul Zorilor, într-o zonă cu repere deosebite de peisaj natural, dar şi cu o panoramă deosebită asupra peisajului urban al oraşului Cluj-Napoca.

Prezentarea proiectelor şi premierea câştigătorilor a avut loc în data de 25 iulie 2019, la sediul Studium Green. Premiul I a revenit proiectului „Relaxare funcțională cu un design minimalist”, realizat de Diana Maria Mircea, Adel Pal, Timea Melinda Simon, masterande în cadrul USAMV Cluj-Napoca, specializarea Peisagistică. Celelalte doua premii au fost acordate proiectelor „Grădina ascunsă”, autor Ana Maria Timiș, student în anul II la specializarea Peisagistică şi „Eden Gardens”, autor Cilan Roland, proaspăt absolvent peisagist. Câştigătorii concursului vor avea posibilitatea de a participa la implementarea soluțiilor propuse, alături de echipa Studium Green.

CÂȘTIGĂTORII CONCURSULUI „ Grădină urbană pentru ansamblul rezidențial Wings” organizat de Studium Green

By | Media
 
Joi, 25 iulie 2019, a avut loc prezentarea și premierea proiectelor câștigătoare în cadrul concursului „GRĂDINĂ URBANĂ PENTRU ANSAMBLUL REZIDENTIAL WINGS
 
În urma jurizării proiectelor participante, Studium Green a avut plăcerea și bucuria de a acorda următoarele premii: Premiul I a revenit proiectului „Relaxare funcțională cu un design minimalist” realizat de Mircea Diana Maria, Pal Adel, Simon Timea Melinda, studente master USAMV Cluj Napoca, specializarea Peisagistică. Celelalte doua premii au fost acordate proiectelor „Gradina ascunsa”, autor Timiș Ana Maria, anul 2 la specializarea Peisagistică și ”Eden Gardens” autor Cilan Roland proaspăt absolvent peisagist.
Juriul a fost format din reprezentanți ai companiei Studium Green, arhitecți, ingineri și peisagiști împreuna cu reprezentanți ai USAMV, specializarea Peisagistică.
A fost un concurs în care am apreciat ideile îndrăznețe, creativitatea, originalitatea și funcționalitatea. Pentru participanți, marea provocare a fost cu siguranță raportarea la o arhitectură ambițioasă și inovatoare pentru contextul clujean.
Concursul a fost lansat în luna martie 2019 desfășurându-se pe o perioadă de patru luni și s- a adresat în principal studenților dar și tinerilor profesioniști peisagiști.
Scopul concursului a fost amenajarea spațiilor adiacente noului complex rezidențial Wings, în acord cu arhitectura sa ambițioasă și inovatoare, dezvoltarea unei comunități închegate cu un nou mod de viață: cu grădini urbane și soluții de petrecere a timpului liber cât mai aproape de casă (zone de grădinărit, zona de barbeque, spații de joacă), împreună cu sentimentul de siguranță, intimitate și confort.
Obiectivele au fost la nivel general, acelea de trasare a unor direcții de organizare funcțională și spațială împreună cu amenajări floricole și dendrologice, iar ca obiective specifice amplasarea de mobilier urban, spații de joacă, grădină comunitară.
Felicitări câștigătorilor dar și tuturor celor implicați și îi așteptăm de asemenea pe șantier, la implementarea noilor idei.
Aspirațiile tinerei generații sunt susținute de compania Studium Green și de directorul său general Dorin Bob, care îți asumă responsabilitatea de a-i orienta, de a le cultiva încrederea și pasiunea dar și de a-i direcționa spre succes.
De-a lungul timpului, Studium Green s-a implicat în numeroase proiecte științifice sau de susținere a educației tinerilor și de transformare a lor in specialiști preocupați de noile tehnologii.
vezi și:

“West Side Park”, ansamblul cu unica fațadă inteligentă din Cluj și cea mai mare terasă suspendată din Transilvania

By | Media

Pionierul ansamblurilor rezidenţiale “verzi” în Cluj-Napoca, dezvoltatorul imobiliar Studium Green, a finalizat construcția complexului multifuncţional “West Side Park 

 

Imobilul cu 234 de apartamente bifează două premiere: cea mai mare terasă verde suspendată din Transilvania și prima fațadă ventilată inteligent, unică în Cluj, ce produce în permanență aer proaspăt “de munte”.

Cea mai mare terasă verde suspendată din Transilvania

Cu o suprafață totală de aproape 3.000 mp , ansamblul rezidențial “West Side Park” beneficiază de cea mai mare terasă verde suspendată din Transilvania. Dotată cu  alei pietonale, băncuțe, pomi fructiferi și plante perene, grădina urbană reprezintă un adevărat parc sub geamurile celor care locuiesc în imobil. Ba mai mult, complexul beneficiază și de terase verzi secudare, insumând 7.700 mp , dar și de zone verzi la parter, în zona principală de acces în clădire.

Fațadă ventilată inteligent, unică în Cluj

Clădirea beneficiază de un sistem care produce în permanență aer proaspă, aer de munte. Faţada ventilată, tratată cu dioxid de titan, unică în Cluj într-un ansamblu rezidenţial, beneficiază de o tehnologie de  ultimă generaţie.

Sursa:

https://ziuadecj.realitatea.net/mica-publicitate/a-fost-inaugurat-west-side-park-ansamblul-cu-unica-fatada-inteligenta-din-cluj-si-cea-mai-mare-terasa-suspendata-din-transilvania–187229.html

Dezvoltatorul imobiliar Agromec Unu a investit 24,5 mil. euro într-un ansamblu rezidențial cu 234 de apartamente și spații comerciale în Cluj-Napoca

By | Media
 

Dezvoltatorul imobiliar Agromec Unu, controlat de companiile MIB Prodcom (administrată de omul de afaceri Dorin George Bob) și ERES – Entire Real Estate Solutions a finalizat o investiție de 24,5 mil. euro într-un ansamblu rezidențial cu 234 de apartamente (cu una, două și trei camere), spații comerciale și servicii la Cluj-Napoca. 

Suprafața totală a terenului pe care a fost dezvoltat proiectul West Side Park este de 17.622 mp, din care suprafața construită este de 10.136 mp, iar suprafața construită pentru spații comerciale este de 8.431 mp. Antreprenorul general este compania clujeană Studium Green administrată de asemenea de Dorin George Bob, cu un portofoliu de peste 1.500 de locuințe, 7.500 mp de spații comerciale și 9.400 mp de terase verzi, majoritatea fiind construite în Cluj-Napoca.

Proiectul West Side Park, dezvoltat în perioada 2016-2019 pe terenul fostei Agromec SA, (Stațiunea Pentru Mecanizarea Agriculturii și Ateliere Pentru Lucrări de Reparații Mașini și Utilaje Agricole), cuprinde trei clădiri rezidențiale cu un regim de înălțime de 2S + P + 6E. Proiectul include galeriile comerciale Studium Gallery, pe o suprafață de aproximativ 4.000 mp, unde își vor desfășura activitatea retailerul de mobilă și decorațiuni JYSK, o farmacie, un Pet Shop, o curățătorie chimică și un magazin de optică medicală. Proiectul mai include și o zonă de birouri-coworking- pe o suprafață de 500 mp, dar și magazinele retailerilor alimentari Kaufland (suprafață de 4.484 mp) și Lidl (suprafață de 2.100 mp), plus o parcare de 410 locuri.

”Proiectul West Side Park este un alt promotor al spațiilor verzi, acolo regăsindu-se cea mai mare terasă înierbată din Transilvania, cu o suprafață totală de 7.700 de metri pătrați. Fațada ventilată, din ceramică fotocatalitică, tratată cu dioxid de titan este și ea unică în Cluj, într-un ansamblu rezidențial. Datorită caracteristicilor sale, aceasta protejează împotriva poluării și produce oxigen activ pe care îl găsești în zonele montane.”, au declarat pentru platforma de business produsinardeal.ro oficialii companiei Studium Green, antreprenorul general al proiectului West Side Park. Pe parcursul celor trei ani, în dezvoltarea proiectului West Side Park au fost implicați 350 de oameni.

Compania Studium Green, controlată de omul de afaceri Dorin George Bob, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 26,9 mil. lei (5,8 mil. euro), un profit net de aproape 11 mil. lei (circa 2,4 mil. euro), cu un număr mediu de 38 de angajați, potrivit site-ului Ministerului Finanțelor Publice. Studium Green are în portofoliu proiectele imobiliare CH1, CH2, Studium Green Campus, CH4 Avangard, Venus, Vison, West Side Park din Cluj-Napoca dar și câteva proiecte în țară, iar în derulare ansamblul rezidențial Wings, compus din 228 de locuințe, potrivit site-ului companiei.

sursa: